Anunț de senzație în LaLiga: clubul Real Madrid a redevenit profitabil în timpul pandemiei de COVID-19!

Real Madrid profitabil în timpul pandemiei COVID-19
Vezi galeria foto - 4 poze

Conform portalului 2Playbook, specializat în finanțe sportive, Real Madrid va depăși din nou cifra de afaceri de 800 de milioane de euro.

Clubul de pe Santiago Bernabeu va anunța oficial peste puțin timp că este printre puținele echipe mari din Europa care nu a înregistrat pierderi financiare în sezonul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

Real Madrid va organiza pe 20 noiembrie Adunarea extraordinară a „socios compromisarios” (delegați) în care va fi aprobat bilanțul contabil din anul anterior și bugetul pentru acest sezon.

Florentino Perez este un maestru al afacerilor: Real Madrid face profit în plină pandemie!

Potrivit portalului financiar 2Playbook, care a avut acces la bilanțul contabil al madrilenilor și este specializat în entități sportive, cifra de afaceri a clubului blanco va depăși 800 de milioane de euro și profitul net al vicecampioanei Spaniei va fi de 1 milion de euro.

Real Madrid a adunat deja peste 100 de milioane de euro din vânzarea de jucători, a reușit să înghețe cheltuielile salariale de 401 milioane de euro și pe cele curente de 177 de milioane de euro.

„40 de milioane de euro de la United pentru Varane și încă 35 de milioane de euro de pe Martin Odegaard, la care se adaugă 3 milioane de euro pentru împrumutul lui Brahim Diaz la AC Milan și plecarea baschetbalistului Usman Garuba în NBA”, afirmă cei de la 2Playbook.

Îmbunătățirea cifrei de afaceri de la an la an cu 7 la sută ar urma să provină în principal din redeschiderea treptată a noului Santiago Bernabeu, care va aduce venituri de până la 8 ori mai mari din vânzarea de abonamente, bilete și produse de marketing, de aproape 86 de milioane de euro.

În ceea ce privește sumele obținute din vânzarea de jucători, va fi al patrulea an consecutiv în care Real Madrid obține peste 100 de milioane de euro din vânzarea starurilor sale, cu o sumă totală de 108 milioane de euro.

Publicat: 09 11. 2021, 14:18