Real Madrid l-a prezentat oficial pe înlocuitorul lui Pepe: „Sunt mândru și onorat să-i port numărul!”

Fundașul central Jesus Vallejo a afirmat, vineri, la prezentarea oficială la Real Madrid, că este o onoare pentru el poarte tricoul cu numărul 3, care i-a aparținut în ultimii 10 ani internaționalului portughez Pepe, mărturisind că aceasta este una dintre cele mai fericite zile din viața sa.

„Sunt recunoscător pentru încrederea pe care Real Madrid mi-a acordat-o. Le-o voi răsplăti pe terenul de fotbal. Sunt convins că prin modestie, muncă, sacrificiu și datorită sfaturilor primite de la părinții mei, îmi voi atinge obiectivele la cel mai mare club al lumii. Primirea a fost fantastică, le mulțumesc tuturor! Hai, Madrid!”, a declarat Vallejo, citat de Marca.

În vârstă de 20 de ani, Vallejo a fost transferat de Real Madrid de la Real Zaragoza, în 2015, cu cinci milioane de euro, însă nu a apucat să debuteze la formația de pe Santiago Bernabeu. Mai întâi, a fost lăsat să evolueze un sezon la fosta echipă, pentru ca în stagiunea 2016-2017 să fie împrumutat la Eintracht Frankfurt.

Vallejo a impresionat la Frankfurt, unde a jucat în 27 de meciuri și a reușit un gol și o pasă decisivă, nemții dorind să îl împrumute pentru încă un sezon. Cum Real Madrid s-a despărțit de Pepe în această vară, fundașul spaniol nu a mai fost împrumutat și va fi înlocuitorul portughezului. Vallejo a preluat, de altfel, tricoul purtat de Pepe.

„Cred că mi-am îmbunătățit jocul foarte mult. (N.r. – tricoul cu numărul 3 purtat de Pepe) a fost liber și sunt mândru și onorat să îl port. Este una dintre cele mai fericite zile din viața mea”, a adăugat fundașul.

În iunie, Vallejo a fost finalist alături de selecționata spaniolă la Campionatul European de tineret din Polonia.

Publicat: 07 07. 2017, 17:15
Actualizat: 07 07. 2017, 17:16