Răzvan Marin, șansă nesperată primită la Ajax! Schimbarea totală a strategiei „lăncierilor” îl face titular din sezonul viitor

AMSTERDAM, 22-01-2020, Johan Cruijff Arena, KNVB Beker season 2019 / 2020 Player of Spakenburg Youri Koelewijn, Player of Ajax Razvan Marin during the game Ajax - Spakenburg, Image: 494283534, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights Except Austria and The Netherlands ***, Model Release: no, Credit line: Pro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Vezi galeria foto - 5 poze

Răzvan Marin reintră în calculele lui Erik ten Hag, pentru viitorul sezon al lui Ajax, după următoarele mutări pregătite de club. Păstrat tot timpul pe banca de rezerve, dar etichetat de către antrenor ca fiind un om de bază, deși nu este folosit, mijlocașul român se pregătește să primească o șansă de neratat, pe care putea să o fructifice la maximum.

Românul se afla în căutarea unei noi echipe, la care să fie împrumutat pentru sezonul viitor, mai multe oferte venite din Belgia fiind pe placul lui, după ce a reușit să impresioneze în Jupiler League, la Standard Liege, însă acum conducerea lui Ajax și-a schimbat total optica, după izbucnirea pandemiei de coronavirus ce a trimis în criză majoritatea cluburilor.

Răzvan Marin va primi o nouă șansă la Ajax după plecarea lui Donny van de Beek

„Lăncierii” sunt dispuși să renunțe la mai multe piese de bază în următoarea perioadă de mercato, majoritatea de la centrul terenului, între care și Donny van de Beek, „nestemata” formației din Amsterdam ce poate fi valorificată cu succes în această vară. După plecarea lui Hakim Ziyech la Chelsea, eventuala plecare a lui Van de Beek într-un campionat puternic ar elibera poziția din teren pe care să pătrundă Răzvan Marin, anunță presa din Belgia.

Informația vine în contextul în care Ajax și Răzvan Marin au oferit, în ultimele luni, mai multe semnale ale unui pas înapoi în privința unei despărțiri. Răzvan Marin a susținut mereu că își dorește nespus să devină om de bază pentru Erik ten Hag și consideră că doar un parcurs bun la Ajax îl poate ajuta să facă un salt important în cariera sa. De partea cealaltă, tehnicianul Erik ten Hag și-a arătat mereu aprecierea față de mijlocașul român, pe care l-a considerat public, de mai multe ori, ca fiind om important al echipei pe care o antrenează, chiar dacă acesta nu a reușit să evolueze în 2020, fiind rezervă.

„Este minunat că ne putem antrena puțin din nou. Nu m-am simțit foarte bine în ultima vreme, pentru că la fel ca toți ceilalți îmi lipsește mult fotbalul. Sper ca meciurile să se întoarcă curând. Acum este plăcut să-i revăd pe băieți și să încercăm terenul împreună. De asemenea, îmi place să simt din nou mingea”, a declarat Răzvan Marin la reluarea antrenamentelor, după pauza impusă de pandemia de coronavirus.

Publicat: 02 07. 2020, 14:06