Continuă războiul dintre FC Barcelona și UEFA! Joan Laporta, prima reacție după ce Aleksander Ceferin a aruncat „bomba” că nu l-ar deranja dacă formația catalană renunță la Liga Campionilor

razboi FC Barcelona UEFA
Vezi galeria foto - 4 poze

Continuă războiul dintre FC Barcealona și UEFA. Joan Laporta a profitat de prezența sa la Diada, ziua națională a Catalunyei, pentru a își arăta dezaprobarea totală față de declarațiile președintelui Aleksander Ceferin, cel care afirmase că nu s-ar supăra dacă gruparea blaugrana ar părăsi definitiv Liga Campionilor.

Conducătorul forului continental a lansat, în fapt, un atac fără precedent la adresa cluburilor care nu au abandonat proiectul separatist al Superligii Europei, alături de catalanii fiind și Real Madrid și Juventus Torino.

Joan Laporta continuă lupta sa pentru proiectul Superligii Europei având susținerea giganților de tradiție Juventus Torino șI Real Madrid.

Joan Laporta, mesaj misterios după atacul lui Aleksander Ceferin: „El se înșală amarnic”

Șeful Barcelonei a profitat de festivitățile organizate cu ocazia Diada, ziua națională a Catalunyei, pentru a-și clama public scepticismul și dezaprobarea în legătură cu declarațiile de dată recentă ale conducătorului forului executiv al fotbalului european, Aleksander Ceferin.

Președintele UEFA a declarat nonșalant că nu l-ar deranja deloc dacă acele trei echipe menționate anterior, încă implicate oficial în proiectul Superligii Europei, ar părăsi Liga Campionilor din acest sezon.

„Dacă a spus asta, eu cred că se înșală amarnic, dar este părerea lui”, a reacționat Laporta.

Președintele catalan a ținut de asemenea să își reafirme sprijinul necondiționat pentru antrenorul olandez Ronald Koeman:

„Koeman este foarte motivat pentru că știe că Barcelona are foarte mult respect pentru el”.

Laporta a făcut aceste afirmații în fața monumentului eroului catalan Rafael Casanova, acolo unde au fost depuse mai multe coroane de flori.

Veteranul Jordi Alba a fost cel care a reprezentat prima echipă a Barcelonei la ceremonie, iar din delegația blaugrana au mai făcut parte vicepreședintele Rafa Yuste și alți șapte membri ai conducerii catalane.

Publicat: 12 09. 2021, 14:00