Răspunsul ăsta echivalează cu o declarație de dragoste!** Un fost galactic i-a trântit ușa în nas Barçei. Sir Alex abia aștepta asta:

Barcelona a pus ochii pe fundașul Benficăi, pe care îl vede ca înlocuitorul perfect pentru Puyol. În ciuda insistenței catalanilor, argentinianul nici nu se gândește să joace pentru rivala Realului. Cei trei ani în care a îmbrăcat tricoul „galacticilor” nu pot fi uitați prea ușor.

Portughezii de la Record notează că Ezequiel Garay este dorit insistent de Barcelona pentru un transfer în vară. Portughezii nu le dau însă prea multe șanse spaniolilor. Garay este ultima feblețe a lui Sir Alex Ferguson, care l-ar vrea la echipă ca alternativă pentru Rio Ferdinand și Vidic.

Garay a ajuns la Benfica în 2011, după trei ani la Real Madrid. Dacă va accepta oferta lui Manchester United, Garay ar deveni al doilea fundaș al Argentinei care ar juca pe Old Trafford, după Heinze.

Publicat: 22 03. 2013, 19:10
Actualizat: 22 03. 2013, 19:15