Raportul privind tragedia de la Leicester. Ce s-a întâmplat în noaptea blestemată care a șocat întreaga lume

A fost publicat raportul preliminar privind tragedia de la Leicester, când elicopterul patronului echipei de fotbal s-a prăbușit, iar cinci persoane au decedat. La bordul aeronavei se aflau: patronul clubului, Vichai Srivaddhanaprabha, doi membri ai stafului său, Nursara Suknamai și Kaveporn Punpare, pilotul Eric Swaffer, precum și pasagerul Izabela Roza Lechowicz.

„Elicopterul s-a ridicat până la aproximativ 98 de metri, după care s-a oprit. Aeronava a început să se încline pe partea dreaptă, contrar manevrelor făcute de pilot, care încerca să redreseze elicopterul spre stânga. Elicopterul a început să se învârtă în aer, iar apoi a lovit pământul. Imediat s-a declanșat un incediu. Autoritățile au intervenit foarte rapid la fața locului, dar nu s-au mai putut apropia de elicopter din cauza intensității focului”, se arată în raportul preliminar realizat de AAIB, agenția care se ocupă cu accidentele de acest gen.

Elicopterul care aparținea patronului lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbușit în parcarea stadionului King Power pe 27 octombrie,după meciul dintre echipa locală și West Ham United. În etapa cu numărul 10 din Premier League, Leicester a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu West Ham, după ce Balbuena a deschis scorul pentru oaspeți, iar Ndidi a egalat pe final. Antrenorul echipei, Claude Puel, trebuia să fie în acel elicopter după terminarea partidei, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Managerul francez a renunțat să mai meargă alături de patron, dorind să treacă întâi pe la spital, pentru a vedea starea lui Amartey, care s-a accidentat grav în partida cu West Ham.

Publicat: 15 11. 2018, 10:34
Actualizat: 15 11. 2018, 10:35