PSG, noua forță în Franța!** A investit 100 de milioane în transferuri

Ultima dată campioană în 1994, PSG are ambiții mari pentru noul
sezon. Parizienii au fost preluați de Qatar Investment Authority,
care deține acum 70% din acțiunile clubului, iar șeicul care
patronează consorțiul arab, Tamim Bin Hamad Al Thani, a pompat
aproximativ 100 de milioane de euro în achizițiile din vară ale
echipei.

„Paris Saint-Germain are un potențial imens, avem ca
obiectiv calificarea în Liga Campionilor în fiecare an de acum
încolo. Din 2015 vrem să devenim cea mai importantă echipă din
campionat. Suntem norocoși că reprezentăm fotbalistic un oraș de 12
milioane de oameni!”
, a anunțat QSI prin vocea
președinteului Nasser Al- Khelaïfi.

Trecerea „diamantului” Javier Pastore pe „Parc Des Princes”, de la
Palermo, pentru impresionanta sumă de 43 de milioane de euro, pare
să întărească ambițiile conducerii. Argentinianul de 22 de ani,
care a semnat pe cinci sezoane, este omul de care se leagă
speranțele ofensive ale fanilor parizieni, el urmând a fi
„regizorul” în sistemul 4-2-3-1 gândit de Antoine Kombouare (aflat
în funcție din 2009). O altă figură importantă care s-a alăturat
clubului este noul director tehnic al echipei, Leonardo, fost
fotbalist la PSG, nimeni altul decât antrenorul Interului în
sezonul trecut.

După atâtea achiziții de marcă, șefii lui PSG au făcut și
curătenție în lot. Au plecat Claude Makelele, Gregory Coupet
(retrași), Edel Apoula, Sammy Traore, Ludovic Giuly, Younesse
Sankhare și Jeremy Clement.


PSG va juca primul meci din noul sezon sâmbătă, pe 6
august, pe teren propriu, contra lui Lorient. Conform caselor de
pariuri, ei sunt principalii favoriți la titlu, având cota 3,00
pentru cucerirea trofeului

Ultimul trofeu important cucerit de PSG a fost Cupa
Franței, în sezonul 2009-2010


Grupul arab care a
achiziționat PSG, Qatar Investment Authority, se ocupă cu fondurile
de investiții interne și externe, fiind condus de prim-ministrul
qatarez, șeicul Hamad bin Jassem bin Jabr Al Thani. QIA deține 15%
din acțiunile Bursei londoneze și are o cifră de afaceri estimată
la 60 de miliarde de dolari

Articol scris de: Alex
GHIURCĂ‚U

Publicat: 04 08. 2011, 03:00
Actualizat: 04 08. 2011, 03:00