PSG i-a găsit înlocuitor lui Ibra! Suma imensă pe care francezii vor s-o plătească în schimbul lui Griezmann

Paris Saint Germaine se va despărți în această vară de Zlatan Ibrahimovic, iar șeicii din capitala Franței nu pierd prea mult timp și caută deja înlocuitor pentru starul suedez.

Omul identificat drept cea mai bună variantă pentru înlocuirea golgheterului din acest sezon este Antoine Griezmann, atacantul de 25 de ani al lui Atletico Madrid. După un sezon excelent în care a ajuns alături de echipa lui Simeone în finala Ligii, francezul a intrat în vizorul mai multor cluburi mari, iar prețul său a crescut. L’Equipe scrie că PSG nu are șanse prea mari să-i convingă pe Ronaldo sau Neymar să vină la Paris, de aceea campioana ultimelor patru sezoane din Ligue 1 pregătește 70 de milioane de euro pentru goleadorul lui Atletico.

Transferat de Atletico de la Real Sociedat, în 2014, pentru 30 de milioane de euro, Griezmann a marcat de 31 de ori în cele 52 de meciuri jucate pentru madrileni în această stagiune.

Publicat: 14 05. 2016, 09:01
Actualizat: 14 05. 2016, 09:02