Probleme mari pentru Neymar și Barcelona. Ce a decis un judecător spaniol

Un judecător spaniol, Jose de la Mata, a acceptat, luni, acuzațiile de fraudă care se aduc în cazul transferului fotbalistului brazilian Neymar la FC Barcelona, deși în martie se decisese suspendarea procesului, informează Associated Press.

În septembrie, la jumătate de an de când Tribunalul din Barcelona a decis să suspende deschiderea procesului intentat în cazul transferului respectiv, un alt judecător a considerat că sunt suficiente dovezi legate de o eventuală fraudă, astfel încât să se treacă la investigații suplimentare.

Acest caz va ajunge astfel în instanță, acolo unde vor mai da explicații părinții lui Neymar, actualul președinte al clubului FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, precum și predecesorul acestuia, Sandro Rosell.

Anchetatorii susțin că Bartomeu și Rosell au ascuns suma reală plătită pentru transferul lui Neymar de la Santos la Barcelona și că, de fapt, atacantul nu ar fi costat 57 de milioane de euro, așa cum s-a precizat în acte, ci mai mult de 80 de milioane de euro. Banii s-ar fi plătit prin firme care aparțineau tatălui jucătorului sau agentului acestuia.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 07 11. 2016, 19:48
Actualizat: 07 11. 2016, 19:49