Primire de Oscar pentru Jurgen Klopp. Tehnicianul a anunțat că va părăsi pe Dortmund, fanii i-au mulțumit în timpul meciului cu Paderborn. FOTO

La finalul acestui sezon, „era Klopp” la Dortmund se încheie, tehnicianul anunțând că va pleca de la clubul pe care l-a adus din nou în elita Europei. Astăzi, la meciul pe care Borussia l-a jucat pe teren propriu în compania lui Paderborn, scor 3-0, suporterii i-au făcut o primire de excepție antrenorului.

Tabloidul Bild a anunțat miercuri că Jurgen Klopp, antrenorul Borussiei Dortmund, va pleca de pe Westfalenstadion la finalul acestui sezon, după șapte sezoane petrecute la vicecampioana Germaniei

După patru sezoane consecutive în care Dortmund nu a ieșit din primele două echipe din Germania, actualul an competițional a fost unul catastrofal pentru Borussia. Mult timp, Dortmund a fost o candidată certă la retrogradare, ocupând chiar și ultimul loc în Bundesliga. O pregătire de iarnă excelentă, transferul lui Kevin Kampl, dar și conștientizarea situației în care se află de către jucători au fost factorii care au scos-o pe Dortmund din această situație. Însă nu e destul! Fosta campioană a Germaniei a fost eliminată de Juventus în optimile Ligii și e pe locul 10 în campionat, la 37 de puncte de Bayern. Singura competiție în care e „vie”? Cupa Germaniei!

Insuficient pentru un perfecționst precum Jurgen Klopp. Nemulțumit de evoluția echipei sale, la care se adaugă și conflictele cu unii dintre jucători, Klopp e gata să plece de la Dortmund! Nici fricțiunile cu conducerea nu au ajutat!

Astfel, tehnicianul a confirmat într-o conferință de presă că va părăsi clubul care l-a consacrat, iar fanii nu au rămas indiferenți. Aceștia i-au făcut sâmbătă, la meciul cu Paderborn, o primire triumfală, demnă de un adevărat erou.

6 trofee a câștigat Klopp cu Dortmund (2 titluri, o Cupă a Germaniei și 3 Supercupe ale Germaniei)

175 de victorii în 309 meciuri are Klopp la Dortmund, pentru un procentaj de victorie de 56,63%

Nici mesajele nu au lipsit, mulți dintre fani simțind nevoia să îi mulțumească pentru munca depusă

 

Publicat: 18 04. 2015, 18:02
Actualizat: 18 04. 2015, 19:18