Prima super lovitură dată de Real în această vară? Presa din Chile susține că madrilenii l-au cumpărat pe Arturo Vidal

Arturo Vidal a ajuns la un acord cu Real Madrid și urmează să semneze un contract pe cinci ani, susține presa din Chile.

Publicația La Tercera, din Chile, susține că Juventus Torino și Real Madrid s-au înțeles pentru transferul lui Arturo Vidal: „Va semna pe cinci ani”, scrie sursa citată. Jurnaliștii chilieni afirmă că cele două cluburi au bătut palma, dar mai lipsește semnătura jucătorului. Acesta a fost și el la rândul său de acord cu propunerea lui Real Madrid și va semna imediat după finala Copa America.

Cei de la ziarula La Tercera susțin că Manchester United a fost în pole position pentru achiziționarea mijlocașului de 28 de ani. Englezii și-au retras însă oferta după ce Vidal a condus într-o avasantă stare de ebrietate și și-a făcut praf automobilul Ferrari.

Cel care a insistat pentru acest transfer este Rafa Benitez, cel care îl cunoaște pe Vidal din Serie A, unde antrenorul lui Real Madrid a pregătit-o pe Napoli. Ar fi prima lovitură importantă de Real Madrid în această vară. Fosta campioană a Europei i-a mai luat în această vară pe Danilo (FC Porto) și pe Marco Asensio  (Mallorca) și pe Lucas Vasquez (Espanyol).

Publicat: 04 07. 2015, 19:34
Actualizat: 04 07. 2015, 19:35