Prima reacție a legendei depășite de Messi după 40 de ani de domnie!** Gerd Muller și-a binecuvântat urmașul: „Sper să mai înscrie”

Lionel Messi a reușit în meciul cu Betis Sevilla două goluri, a ajuns la cota 86 de reușite în 2012 și a depășit un record vechi de 40 de ani, acela al celor mai multe goluri marcate într-un an calendaristic. Fostul deținător al acestei performanțe, legendarul atacant german Gerd Muller, a avut și el ceva de spus despre performanța argentinianului. Vârful „Mannschaft-ului” condus în anii 70 de Franz Beckenbauer nu s-a arătat deloc dezamăgit de faptul că Messi i-a depășit recordul și spune că îi dorește acestuia să își îmbunătățească numărul de reușite până la finalul anului.

„Recordul meu a fost doborât de cel mai bun fotbalist al lumii, Lionel Messi și sunt fericit pentru el. Argentinianul este pur și simplu un fotbalist incredibil, un gigant care este și un om excepțional în afara terenului și un mare profesionist. Sper că va mai marca în 2012 și că recordul lui va dura cel puțin 40 de ani”, a spus Gerd Muller.

Gerd Muller (67 de ani) a fost unul dintre cei mai mari atacanți din istoria Germaniei de Vest și a lui Bayern Munchen. Pentru echipa națională a marcat de 68 de ori în 62 de partide, în timp ce pentru gruparea bavareză a punctat de 398 de ori în 453 de jocuri.

Publicat: 10 12. 2012, 18:28
Actualizat: 10 12. 2012, 18:29