Prima declarație a lui Gâlcă, după ce a semnat cu Espanyol. FOTO | Românul și-a cunoscut jucătorii și a condus deja un antrenament

Costel Gâlcă a condus în această seară primul antrenament în calitate de antrenor principal al lui Espanyol Barcelona, fiind ulterior prezentat oficial într-o conferință de presă.

Revenit la Espanyol Barcelona ca antrenor după ce a reprezentat clubul și ca jucător, între 1997 și 2001, Gâlcă a declarat că simte că s-a „întors acasă”, precizând că își dorește ca echipa să practice un fotbal atractiv sub comanda sa, care să atragă suporterii la stadion.

Sunt fericit că sunt acasă. Vreau să jucăm un fotbal bun, de posesie, iar echipa să aibă performanțe. Imi doresc ca echipa să fie compactă, agresivă, care să arate intensitate pe teren. Această echipă are un potențial extraordinar și imi doresc să formăm un grup puternic, iar jucătorii să joace cu plăcere fotbal. Suporterii sunt cei mai importanți si îmi doresc să îi atragem la stadion prin jocul nostru”, a declarat Gâlcă in momentul prezentării.

 

Tehnicianul de 43 de ani a condus primul său antrenament la Espanyol, ședința fiind urmărită din tribune de președintele clubului, Joan Collet, dar și de directorul sportiv Oscar Perarnau.

 

La Espanyol, Gâlcă va lucra cu doi dintre colaboratorii săi de la Steaua, secundul Dumitru Uzunea și preparatorul fizic Jualian Jimenez.

 

 

Publicat: 14 12. 2015, 22:23
Actualizat: 14 12. 2015, 22:40