Presa spaniolă informează că Ronaldo și Bale și-au prelungit contractele cu Real! Suma colosală primită de galez

Cristiano Ronaldo și Gareth Bale au fost „șterși” de Real Madrid de pe listele altor cluburi. Cei doi jucători au semnat prelungirea contractelor, informează presa din Spania.

Potrivit celor de la Cope, Ronaldo (31 de ani) a semnat un contract valabil până în 2021. Și Gareth Bale și-ar fi pus semnătura pe o nouă înțelegere în valoare de 103 milioane de euro, informează sursa citată fără a oferi alte detalii. Ronaldo era tentat cu oferte din China sau Statele Unite ale Americii, în timp ce Bale reprezenta o țintă pentru Mourinho la Manchester United.

Jurnaliștii de la Cope mai notează că și Kroos și Modric vor trece prin biroul lui Perez pentru a semna noi contracte, în timp ce portarul Keylor Navas și-ar dori să-i dublat salariul pentru a continua pe „Santiago Bernabeu”.

Publicat: 06 10. 2016, 11:45
Actualizat: 06 10. 2016, 11:46