Premiile FIFA The Best 2022: Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al anului! Selecționerul Argentinei a cucerit trofeul pentru antrenorul anului

Argentina and Paris Saint-Germain forward Lionel Messi (L) receives from FIFA President Gianni Infantino the Best FIFA Men’s Player award during the Best FIFA Football Awards 2022 ceremony in Paris on February 27, 2023.,Image: 759095841, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Premiile FIFA The Best 2022 au fost decernate luni seară, la Paris, iar pentru cel mai așteptat trofeu al serii s-au luptat Kylian Mbappe, Lionel Messi și Karim Benzema. Starul argentinian care a cucerit Cupa Mondială a avut câștig de cauză.

Premiile FIFA The Best 2022: Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al anului! Selecționerul Argentinei a cucerit trofeul pentru antrenorul anului

Iată premiile acordate în cadrul galei de la Paris:

  • A sosit și momentul mult așteptat! Titlul „Jucătorul anului” a fost câștigat de către nimeni altul decât Lionel Messi, câștigător al Cupei Mondiale din Qatar.

„E onoare pentru mine să fiu aici din nou și să câștig. Vreau să mulțumesc colegilor mei. Fără ei, eu, Martinez și Scaloni nu am fi aici. E o recunoaștere a ceea ce realizat grupul. Anul 2022 a fost o nebunie. Mi-am îndeplinit visul. A fost cel mai frumos moment din carieră. Puțin pot realiza asta, iar eu am făcut-o, cu ajutorul lui Dumnezeu. Vreau să mulțumesc familiei și fanilor. Am și un mesaj pentru copiii mei, Thiago, Ciro și Mateo, care se uită la gala. Vă iubesc. Duceți-vă la somn!”, a fost discursul lui Lionel Messi.

  • Alexia Putellas, fotbalista iberică de la FC Barcelona, a devenit „Jucătoarea anului”.

  • „Echipa anului” la fotbal masculin este următoarea: Thibaut Courtois – Joao Cancelo, Virgil van Dijk, Achraf Hakimi – Casemiro, Kevin De Bruyne, Luka Modric – Karim Benzema, Erling Haaland, Kylian Mbappe, Lionel Messi

  • „Echipa anului” la fotbal feminin arată după cum urmează: Tiane Endler – Lucy Bronze, Mapi Leon, Wendie Renard, Leah Williamson – Lena Oberdorf, Alexia Putellas, Keira Walsh – Sam Kerr, Beth Mead, Alex Morgan.

  • „FIFA Fan Award” a fost câștigat de către suporterii Argentinei, pentru susținerea acordată echipei naționale la Campionatul Mondial din Qatar.

  • Premiul „FIFA Fair Play Award” a ajuns la georgianul Luka Lochoshvili, de la Cremonese, pentru că a salvat viața unui adversar când evolua în Austria, la Wolfsberger.

  • Titlul de „Cel mai bun antrenor” a mers la Lionel Scaloni selecționerul echipei naționale a Argentinei, cel care l-a făcut pe Lionel Messi campion mondial în Qatar.

  • „Cea mai bună antrenoare”, la fotbal feminin, a fost desemnată Sarina Wiegman.

  • „Trofeul Puscas”, pentru cel mai frumos gol al anului trecut, a fost câștgat de către Marcin Oleksy, fotbalist cu dizabilități.

  • Emiliano Martinez, campion mondial cu Argentina, a fost desemnat „Cel mai bun portar” în cadrul evenimentului de la Paris.

  • Primul trofeu al serii a fost acordat pentru „Cel mai bun portar” la fotbal feminin. Mary Earps, jucătoarea de la Manchester United, a fost cea care a primit acest titlu.

Cei 14 jucători nominalizați pentru trofeul FIFA The Best 2022 au fost: Julian Alvarez, Jude Bellingham, Karim Benzema, Kevin De Bruyne, Erling Haaland, Achraf Hakimi, Robert Lewandowski, Sadio Mane, Kylian Mbappe, Lionel Messi, Luka Modric, Neymar, Mohamed Salah și Vinicius Junior.

Dintre aceștia, Kylian Mbappe, Lionel Messi și Karim Benzema, au fost cei trei finaliști.

Publicat: 27 02. 2023, 23:28
Actualizat: 27 02. 2023, 23:55