Pogba a renăscut și l-a atacat în direct pe Mourinho: „Ajungem la poartă, avem ocazii. Așa vrem să jucăm”

Paul Pogba a renăscut după demiterea lui Jose Mourinho, iar la finalul meciului cu Bournemouth, câștigat cu 4-1 de Manchester United, francezul l-a înțepat pe „The Special One”.

Cu patru goluri și patru pase decisive în ultimele trei etape, Pogba plutește pe teren: „Noi suntem Manchester United și trebuie să fim pe primul loc în campionat. E doar o reacție a jucătorilor, simțim că ne bucurăm să fim pe teren. E diferit acum, am câștigat meciuri jucând ofensiv. E adevărat, și cu vechiul manager (n.r Jose Mourinho) învingeam, dar acum practicăm un fotbal diferit. E un stil care ne permite să ajungem la poartă, să avem ocazii. Așa vrem să jucăm! Și noi, dar și fanii„, a spus Paul Pogba, la finalul meciului cu Bournemouth.

După demiterea lui Jose Mourinho, Ole Gunnar Solskjær a fost numit principal până la finalul sezonului. Sub comanda fostului atacant, United a înregistrat trei victorii la scor: 5-1 cu Cardiff City, 3-1 cu Huddersfield și 4-1 cu Bournemouth. Echipa joacă în viteză, atacă fără încetare, iar rezultatele sub evidente. Solskjær profită la maxim de șansa pe care a primit-o, iar dacă United va prinde locurile de Liga Campionilor, cu siguranță va fi numit principal și în sezonul viitor.

Publicat: 30 12. 2018, 22:07
Actualizat: 30 12. 2018, 22:08