Plecare șoc de la Barcelona! Persistă nesiguranța la clubul catalan: Neymar ar fi influențat decizia luată de omul care i-a fost aproape

Viitorul Barcelonei este incert. Clubul nu știe în ce campionat va evolua din următorul sezon, în cazul în care Catalonia își va proclama independența, iar astăzi a fost anunțată o nouă plecare din conducerea clubului. Carles Villarrubi, vicepreședintele catalan și Jordi Mones, directorul Barcelonei responsabil cu partea medicală, și-au anunțat demisia înainte de meciul cu Las Palmas, iar acum directorul sportiv, Raul Sanllehi, a părăsit și el organigrama clubului.

Președintele Barcelonei, Josep Bartomeu, va anunța un nou director sportiv după ce Raul Sanllehi, cel care a ocupat această poziție până azi, și-a anunțat demisia. Conform Marca, transferul lui Neymar la PSG ar fi fost picătura care a umplut paharul.

Fostul director sportiv al Barcelonei, Raul Sanllehi, este cel care s-a ocupat de-a lungul anilor de transferurile clubului catalan, iar în perioada următoare Bartomeu va propune în adunarea generală un nume care îi va ocupa poziția lui Sanllehi.

După 15 ani la Barcelona, Raul Sanllehi a decis să plece motivând că nu se regăsește în noul sistem de conducere. Marca scrie că fostul director sportiv ar fi părăsit clubul catalan din cauza supărării și frustrării acumulate în vară, atunci când Neymar a fost cedat la PSG.

În 2013, Sanllehi a fost cel care a purtat negocierile dure dintre Barcelona și Santos pentru Neymar, cei doi având o relație foarte bună pe timpul șederii brazilianul la Barcelona. În plus, fostul director sportiv a fost cel care l-a convins pe Neymar să refuze oferta PSG-ului, în 2016, lucru care nu s-a mai întâmplat și în vara anului 2017. Acesta a purtat numeroase discuții cu jucătorul și cu tatăl brazilianului în timpul turneului Barcelonei din SUA din acest an. 

Publicat: 07 10. 2017, 18:00
Actualizat: 07 10. 2017, 19:59