Pleacă Ferguson, se întoarce Ronaldo?** Ce planuri își fac englezii după ultima înfrângere a lui Manchester United

Înfrângerea surprinzătoare din ultimul meci cu Blackburn Rovers l-a făcut pe legendarul Sir Alex Ferguson să se gândească la ziua „pensionării”.

Deși nu a fost foarte clar în această privință managerul lui United a lăsat să se înțeleagă că este dispus să se retragă de la conducerea „Diavolilor” peste 3 ani atunci când actuala sa înțelegere cu Manchester va expira.

„Vreau să-mi duc la bun sfîrșit contractul, care expira peste trei ani”
, a declarat scurt tehnicianul scoțian.

Presa din insulă a speculat momentul și a început să propună antrenori care îl pot înlocui pe Ferguson. Primul pe listă este evident Pep Guardiola, noteză cei de la Daily Express. Tehnicianul catalanilor și-a recunoscut „pasiunea pentru echipele englezești și pentru fotbalul care se practică aici”, notează jurnaliștii englezi.

„Sunt onești, agresivi și logic nu joacă niciodată cu gândul la un rezultat de egalitate. În stadioanele din Anglia respiri fotbal, trăiești fotbal pur. Îmi amintesc și acum de primul meci jucat pe Old Trafford, a fost incredibil”, este declarația lui Guardiola pe care englezii o folosesc drept argument în sprijinul teoriei lor.

Un alt nume important care i-ar putea lua locul lui Ferguson este Jose Mourinho. Englezii notează însă că are șanse mai mici decât Guardiola să ajungă pe Old Trafford. Pe lângă avantajul de ordin tactic pe care l-ar aduce, Mourinho s-ar putea întoarce în Anglia și cu Cristiano Ronaldo, scriu englezii care iau în calcul cel mai bun scenariu din acest punct de vedere.

Publicat: 01 01. 2012, 12:15
Actualizat: 01 01. 2012, 14:36