Pique: „Nu am avut atitudinea potrivită. Trebuie să fim mulțumiți că am luat un punct!”

Barcelona a terminat la egalitate, scor 1-1, duminică seară, meciul din deplasare cu Real Sociedad, în etapa a 13-a din campionatul Spaniei și a rămas la șase puncte de liderul Real Madrid, înaintea de la El Clasico, de pe 3 decembrie.

Barcelona rămâne fără victorie din 2007 pe Anoeta și după meciul de duminică. Real Sociedad a deschis scorul în minutul 53, prin Willian Jose, însă Lionel Messi a restabilit egalitatea, după doar șase minute, cu un șut puternic din interiorul careului.

„Am fost depășiți din punct de vedere al jocului și al atitudinii. În prima repriză, nu am existat. Va fi foarte dificil să câștigăm La Liga astfel. Uneori își poți pierde stilul de joc, dar atitudinea este îngrijorătoare. Real Sociedad a făcut o partidă foarte bună, au reușit un pressing sus și ne-au împiedicat să ne facem jocul. Cu greu se poate spune că aceasta a fost Barça și trebuie să fim mulțumiți cu un punct”, a declarat Gerard Pique la finalul partidei, citat de Marca.

Barcelona a acumulat 27 de puncte și se află la șase puncte de liderul Real Madrid, înaintea marelui meci de pe Nou Camp, de pe 3 decembrie. Fundașul Gerard Pique speră să fie pe teren în El Clasico.

„Cred că sunt ok. Glezna m-a durut în prima repriză, dar sper să fiu pe teren sâmbătă. E un meci foarte important. Jucăm împotriva unei echipe care e cea mai bună din campionat în acest moment. De aceea sunt acolo unde sunt”, a mai spus Pique.

  • Real Sociedad: Rulli – C. Martinez, I. Martinez, Navas, Yuri – Zurutuza, Illarramendi, Prieto – Oyarzabal Vela, Willian. Antrenor: Eusebio Sacristan
  • Barcelona: Ter Stegen – Sergi Roberto, Mascherano, Pique, Jordi Alba – Busquets, Rakitic, Andre Gomes – Neymar, Messi, Suarez. Antrenor: Luis Enrique

Mediafax

Publicat: 28 11. 2016, 12:51
Actualizat: 28 11. 2016, 12:52