Petrescu e țar în Rusia! VIDEO Meci fenomenal făcut de Dinamo:** a distrus o echipă de Ligă în 45 de minute! Doar Barcelona se poate mândri cu asta în 2012:

Dan Petrescu începe să culeagă roadele muncii sale la Dinamo Moscova, iar șefii clubului din capitala Rusiei se felicită de alegerea făcută în urmă cu câteva luni.

Dinamo e pe val în prima ligă din Rusia și a obținut de a opta victorie a sezonului în fața lui Spartak, scor 5-1, după o prestație entuziasmantă.

„Victimă” a căzut una din reprezentantele Rusiei în Liga Campionilor, Spartak Moscova, iar formație în fața căreia Dinamo a făcut probabil cea mai bună repriză a sezonului.

După 45 de minute, scorul în meciul disputat pe arena Luzhniki din Moscova era 3-0 pentru oamenii lui Petrescu. Barcelona e singura echipă care se poate mândri cu o performanță similară: în urmă cu doar cinci zile catalanii o conduceau pe Spartak tot cu 3-0 în deplasare, scor ce s-a menținut până la finalul partidei.

Astăzi, Aleksandr Kokorin a fost „Messi” pentru Dinamo. Starul argentinian al Barcelonei reușea o dublă în partida Spartak – Barcelona 0-3, din Liga Campionilor, iar vârful lui Petrescu a marcat tot de două ori în fața lui Spartak, în minutele 16 și 45. Al treilea gol al lui Dinamo a fost marcat de Noboa, în minutul 18.

UPDATE: În minutul ’79, Semshov a dus scorul la un neverosimil 4-0, iar același Semhov a făcut 5-0 cu trei minute înainte de final. Golul de onoare al celor de la Spartak a fost marcat de Dzyuba, în prelungirile partidei.

8 goluri a înscris Kokorin pentru Dinamo Moscova în acest sezon

VEZI MAI JOS VIDEO rezumatul partidei Spartak Moscova – Dinamo Moscova 1-5

 

Publicat: 25 11. 2012, 13:11
Actualizat: 25 11. 2012, 14:18