Petrescu, cât ghinion! Dinamo a fost egalată la ultima fază a meciului, de Zenit! Atenție Piți: Dzsudzsák e în mare formă

Ghinionul pare să îl urmărească pe Dan Petrescu. Dacă etapa trecută, Dinamo Moscova a smuls un punct pe final, în disputa de la Krasnodar, azi, lucrurile au revenit „la normal”.

Formația lui Super Dan a avut parte de un adversar redutabil, Zenit, însă a scăpat victoria printre degete, Dinamo fiind egalată la ultima fază a meciului. S-a terminat 1-1 și Dinamo pierde contactul cu primul loc, aflându-se în acest moment la patru lungimi distanță (cu un meci mai mult disputat.).

Pentru Dinamo – la care Florescu a fost doar rezervă – a marcat fotbalistul de care Pițurcă trebuie să se teamă cel mai mult în disputa cu Ungaria: Balázs Dzsudzsák. După un sezon mai puțin reușit, mijlocașul ofensiv de 26 de ani pare să revină ușor-ușor la forma care l-a consacrat în tricoul lui PSV. De partea cealaltă, pentru Zenit a înscris Kerzhakov, la o fază creată de eroul lui Spalletti din Ligă, Shirokov (acesta a marcat o triplă, marți, contra lui Pacos Ferreira, scor 4-1 în Portugalia.).

Pentru Dinamo, care se află în acest moment pe locul 6 în clasament, urmează o altă partidă de foc, contra liderului Rostov.

Publicat: 24 08. 2013, 14:54
Actualizat: 24 08. 2013, 14:55