Peste Terry sau Gerrard! Yaya Toure, cel mai bine plătit jucător din Anglia

Nici Terry, nici Rooney, nici Gerrard sau Lampard. Cel mai bine
plătit jucător din Premier League va fi în scurt timp noul echipier
al lui City, Yaya Toure. Potrivit presei engleze, ivorianul va
deveni primul jucător care sparge bariera celor 200.000 de lire
sterline pe săptămână!

Proaspăt transferat de la Barcelona, mijlocașul defensiv va
câștiga, pentru început, în tricoul cetățenilor, 185.000 de lire
sterline pe săptămână, dar, din luna aprilie a anului viitor suma
va crește la 221.000 de lire. Un salariu impresionant, pentru un
jucător care a prins doar 13 apariții în tricoul Barcelonei,
sezonul trecut.

După aplicarea taxelor asupra veniturilor sale, Toure va rămâne cu
5.75 milioane de lire sterline pe an.

Înaintea lui Yaya Toure, cel mai bine plătit jucător din Premier
League era un alt jucător de la City, Robinho, cu 160.000 de lire
pe săptâmână. Căpitanul lui Chelsea, John Terry, încasează 151.000
de lire pe săptămână.

Yaya Toure i-a costat 27.5 milioane de lire pe cei de la City și va
evolua la gruparea din Eastlands alături de fratele său mai mare,
Kolo. Yaya a semnat un contract valabil 5 ani cu cetățenii.

Publicat: 04 07. 2010, 17:19
Actualizat: 04 07. 2010, 17:27