Pep ezită să semneze prelungirea contractului!** Cine este omul-cheie care îl poate convinge să rămână la Barcelona

Pep Guardiola și Sandro Rosell s-au întâlnit aseară la casa președintelui echipei pentru a negocia prelungirea contractului antrenorlui. La întâlnire au mai participat directorul sportiv Andoni Zubizarreta, vicepreședintele Josep Maria Bartomeu și Tito Vilanova, secundul lui Pep.

Pep a cerut timp de gândire motivând că nu poate da un răspuns atât timp cât secundul său are probleme de sănătate. Dacă secundul său nu va mai putea fi alături de el, Guardiola nu va semna prelungirea! Sandro Rosell i-a propus lui Pep un contract pe două sezoane.

Tito Vilanova a fost operat în noiembrie 2011 de o tumoră la glanda salivară, dar nu este complet refăcut. Vilanova (42 de ani) e unul dintre prietenii apropiați ai lui Guardiola. Și, la fel ca și Pep, e un „produs” al Barcelonei. Rolul actual, de prim-asistent al lui Guar­diola, l-a preluat în 2008, când cei doi au făcut împreună pasul de la Barcelona B la echipa mare.

Publicat: 02 03. 2012, 17:23
Actualizat: 02 03. 2012, 17:24