Parteneriat-record în fotbalul european! O echipă anonimă va fi sponsorizată cu 60 de milioane de euro

Clubul suedez Ostersund FK va primi o sponsorizare de la guvernul libian de 60 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a „primi” la antrenamente circa 300 de tineri fotbaliști din Libia

*Libia este o țară africană de 5,6 milioane de locuitori, care are un PIB de 70,50 de miliarde de euro
*Bugetul anual al echipei suedeze va crește cu aproximativ 40%, de la 16 milioane la 25 de milioane de euro pe an


Fenomenul globalizării a atins deja puternic fotbalul. Nu e de mirare că marile cluburi din Europa au acționari majoritari șeici din Emiratele Arabe Unite sau Qatar, iar altele, precum Udinese, Watford și Granada, sunt „înfrățite”, fiind deținute de aceiași proprietari. Noua modă pare însă a fi alta! După ce anul trecut Atletico Madrid a semnat un contract de sponsorizare cu Azerbaidjan, pentru a promova brandul de țară al statului ex-sovietic, în schimbul a 12 milioane de euro pe an, o altă echipă din Europa a semnat o colaborare cu guvernul unui stat.


Clubul din Ostersund, un oraș de 60.000 de locuitori, a fost înființat în 1996 și a jucat prima dată în liga secundă în sezonul recent încheiat

16 milioane de euro este bugetul anual al lui Ostersund FK, echipă din liga a doua suedeză

„Antrenamente și studii”

De data aceasta, detaliile sunt mult mai „picante” și mai greu de explicat. Tabloidul suedez „Aftonbladet” a scris ieri că Ostersund FK, un club din liga a doua suedeză, va primi 57 de milioane de euro în următorii cinci ani de la statul libian, o țară africană de 155 milioane de locuitori, care are un PIB de 70,50 de miliarde de euro. Care este însă motivul pentru care Libia, o țară care a scăpat în 2011 de regimul totalitar al lui Muammar al-Gaddafi după 42 de ani, a decis să investească într-un club necunoscut din Suedia?
„E, de fapt, o încercare de dezvoltare a tinerilor libieni. Pe lângă două antrenamente zilnice pe care le vor efectua alături de jucătorii noștri, ei vor studia limba engleză, informatică sau  management sportiv. E un proiect foarte îndrăzneț pentru o țară care vrea să crească”, explică Daniel Kindberg, patronul lui Ostersund. Conform declarațiilor lui Kindberg, bugetul anual al echipei suedeze va crește cu aproximativ 40%, de la 16 milioane la 25 de milioane de euro pe an!


Libia este situată în Nordul Continentului Negru și are o suprafață de 1,759,541 km pătrați, a 17-a din lume. Populația libiană e de doar 5,6 milioane. Statul african a fost condus din 1969 până în 2011 de colonelul Muammar Gaddafi (stânga jos), care a fost ucis de rebeli în timpul războiului civil din 2011

250 de tineri libieni vin pe an în Suedia

Ce prespune însă angajamentul dintre clubul suedez, locul 10 în a doua divizie în sezonul trecut, și guvernul libian? Între martie și noiembrie 2014, 60 de tineri libieni, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani vor veni la Ostersund pentru a-și îmbunătăți cunoștințele de engleză, informatică, dar și pentru a învăța fotbal. „Libia este o țară foarte ambițioasă, care are planuri mari în viitor, dar și fondurile necesare, având în vedere zăcămintele bogate în petrol și gaze naturale. Fotbalul e foarte popular, dar echipa națională nu a avut niciodată rezultate. Nu s-a calificat decât de două ori la Cupa Africii pe Națiuni și niciodată la Cupa Mondială. Încercăm să schimbăm împreună această percepție”, declară, mândru, Kindberg. Tot șeful lui Ostersund, prieten bun cu Roberto Martinez, managerul lui Everton, a declarat că în anii următori numărul de tineri libieni care vor ajunge în Suedia se va mări de 4 ori, urmând ca, anual, 250 de libieni să își urmeze visul în Suedia.


Foarte populară în Suedia, Syrianska are una dintre cele mai mari medii de spectatori din Allsvenskan

Syrianska, echipa sirienilor din Suedia

Parteneriatul dintre Ostersund și guvernul libian va aduce un influx de jucători africani în Suedia. Însă acest lucru nu este o premieră pentru fotbalul din țara nordică. În primele două ligi suedeze există două echipe din orașul Sodertalje înființate de emigranții sirieni în anii 1970. Una dintre ele, Syrianska, a evoluat în acest an chiar în Allsvenskan, prima divizie suedeză, însă nu a putut să se mențină la nivel înalt, retrogradând de pe ultima poziție. Lotul echipei antrenate de Carlos Cabral, al cărei logo este un soare cu aripi, simbol tipic sirian, este format din jucători suedezi de naționalitate siriană, dar și din brazilieni, egipteni, norvegieni sau jamaicani.  


Al-Saadi Gaddafi a jucat pentru Perugia chiar într-un meci cu Juventus, când libianul s-a duelat cu Alex del Piero

Fiul lui Gaddafi a jucat în Serie A

Libia nu a fost niciodată o forță din punct de vedere fotbalistic în Africa, lucru normal, având în vedere că baza de selecție este mică. Însă lucrurile par să se schimbe. Ambițioși, șefii Federației de la Tripoli l-au angajat ca antrenor pe Javier Clemente, fost selecționer al Spaniei, Serbiei și Camerunului și fost antrenor la Atletico Madrid, Espanyol, Bilbao și Marseille. Fotbalul libian a fost însă remarcat în presa internațională și în momentul în care Al-Saadi Gaddafi, fiul dictatorului Muammar Gaddafi, a fost transferat la Perugia, Udinese și Sampdoria în Serie A, grație intervențiilor și sponsorizărilor oferite de tatăl său. Atacantul care a prins 18 meciuri în naționala Libiei a jucat însă doar două meciuri în Italia între 2003 și 2007, neavând valoarea necesară pentru a se impune în Serie A.

Publicat: 11 01. 2014, 14:25
Actualizat: 11 01. 2014, 20:21