Owen a semnat cu United!** „O să-l răsplătesc pe Sir Alex cu goluri”

De astăzi, e oficial. Michael Owen și-a pus semnătura pe contractul cu Manchester United, iar pentru următoarele două sezoane va fi "diavol". Owen a venit liber de contract la Manchester, după ce înțelegerea cu Newcastle îi expirase la sfârșitul lunii iunie.

Atacantul a dezvăluit cum a ajuns să semneze cu campioana Angliei. "Discutam cu mai multe echipe, când am fost sunat miercuri după-amiază, din senin, de Sir Alex, care m-a invitat să iau masa cu el a doua zi. Am vorbit și mi-a spus că mă vrea la Manchester. Am acceptat într-o clipă. E o oportunitate extraordinară pentru mine și intenționez să o prind cu ambele mâini. Abia aștept să îmbrac tricoul lui United, sunt bucuros pentru că îi cunosc pe mulți jucători din lotul actual. Sezonul trecut am ratat perioada de pregătire, dar acum sunt încântat că nu am probleme și sunt apt din prima zi. Vreau să-i mulțumesc lui Sir Alex și vreau să-l asigur că o să-i răsplătesc încrederea cu goluri și evoluții bune", a declarat Owen, pentru site-ul oficial al lui Manchester.

"Owen e un atacant de clasă mondială, cu un record de goluri la cel mai înalt nivel. Sunt sigur că se poate adapta la așteptările pe care le avem",
a spus și Sir Alex despre vârful de 29 de ani care a făcut istorie în tricoul lui Liverpool, unde a marcat 118 goluri în 216 meciuri.

SURSA FOTO: http://www.manutd.com

 

Publicat: 04 07. 2009, 15:52
Actualizat: 04 07. 2009, 16:02