Ore decisive pentru Chivu!** Italienii hotărăsc acum soarta românului: discuția care le poate lăsa pe Milan și City cu ochii în soare

Chivu face parte din echipa ideală a vedetelor care vor deveni liberi de contract la vară. Granzii din Europa se bat pentru fostul căpitan al naționalei: Milan, City, Real sau Ajax vor să profite de faptul că îl pot lua liber și sunt posibile destinații ale românului.

Calciomercato insită că Napoli este cel mai aproape de aducerea fundașului lui Inter. Sursa citată notează că directorul sportiv al napoletanilor, Riccardo Bigon se afla în aceste zile la Milano pentru a urgenta transferul.

Italienii scriu că oficialul lui Napoli încearcă să ia legătura și cu impresarul românului, Victor Becali. Becali a declarat însă în zilele trecute că nu va discuta cu nicio echipă atâta timp cât nu va avea acordul celor de la Inter

„Nu am avut încă o întâlnire cu Inter. Nu o să mă întâlnesc cu nimeni până când nu vom vorbi cu Inter. Timpul curge în favoarea noastră. Am citit o declarație în ziar, dacă a fost sau nu a lui De Laurentis, dar nu am primit niciun telefon. Alte cluburi au dreptul regulamentar să discute. Am primit semnale de la colaboratori că alte echipe îl vor, dar nu este corect să vorbim înainte de a discuta cu Inter.” a spus Victor Becali la Sport.ro

Publicat: 05 04. 2012, 19:12
Actualizat: 05 04. 2012, 19:17