Oficial: Valdes ratează Mondialul din Brazilia. Portarul Barcelonei va lipsi șapte luni de pe gazon

Victor Valdes s-a operat în această dimineață și va fi indisponibil în următoarele șapte luni. Portarul nu va face parte din lotul Spaniei pentru Campionatul Mondial

În ultimul meci de pe teren propriu al Barcelonei, Victor Valdes a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept. Medicii au fost rezervați în a da un diagnostic clar, iar în această dimineață, portarul a suferit o operație, în urma căreia a venit și verdictul. Doctorii Richard Pruna și Ulrich Boenisch i-au spus lui Valdes că nu va mai putea juca fotbal în următoarele șapte luni, o veste foarte dură pentru cel care apără buturile Barcelonei, având în vedere că în această vară este Campionatul Mondial de fotbal. 

Se mai transferă?

Pe lângă că ratează Mondialul, Victor Valdes este în pericol de a nu-și mai găsi echipă. Portarul și-a exprimat dorința de a pleca de la Barcelona la finalul acestui sezon, Manchester City și Monaco fiind printre cluburile interesate de serviciile sale. Odată cu accidentarea este foarte posibil ca aceste echipe să se reorienteze, iar Valdes să rămână liber de contract. Totuși, o mână întinsă vine chiar din partea oficialilor Barcelonei, care l-au anunțat pe goalkeeper că va avea oricând ușa deschisă la clubul catalan. 

Publicat: 31 03. 2014, 15:10
Actualizat: 31 03. 2014, 15:14