OFICIAL | Rafa Benitez a plecat de la Newcastle după trei sezoane! Motivul pentru care antrenorul spaniol a făcut un pas în spate

UPDATE, luni, 14:30: Newcastle a anunțat, luni, despărțirea de antrenorul Rafael Benitez. Într-un comunicat emis de formația din Premier League se menționează: „Am încercat din greu să-i prelungim contractul lui Rafa, însă nu am putut ajunge la un acord. Staff-ul său, format din Paco de Miguel Moreno, Antonio Gomez Perez și Mikel Antia, va părăsi, de asemenea clubul, pe 30 iunie. Le mulțumim pentru efortul din ultimii trei ani și pentru contribuția semnificativă”.


Rafael Benitez (59 de ani) este aproape de plecarea de la Newcastle United, club cu care a promovat în Premier League în sezonul 2016-2017. Contractul antrenorului spaniol expliră în această vară.

Acesta nu vrea să audă de o prelungire a înțelegerii și ar vrea să „schimbe aerul”. Motivul pentru care Benitez vrea să plece este neînțelegerea cu Mike Ashley, patronul lui Newcastle, legat de campania de transferuri pentru sezonul următor. Cei doi nu au căzut la o înțelegere, astfel că antrenorul iberic a decis să facă un pas în spate, scrie lefirago.fr.

Newcastle a fost a treia echipă din Anglia din CV-ul lui Rafael Benitez, după Liverpool și Chelsea. Cu „cormoranii”, spaniolul a cucerit Liga Campionilor din 2004-2005, după celebra finală cu AC Milan, câștigată la loviturile de departajare, iar cu londonezii și-a trecut în palmares Europa League, în sezonul 2012-2013.

Real Madrid, Real Valladolid, CA Osasuna, CF Extremadura, CD Tenerife, Valencia, Inter Milano și Napoli sunt echipele pe la care a mai trecut Benitez în cariera sa.
 

Publicat: 24 06. 2019, 15:10
Actualizat: 25 06. 2019, 18:04