OFICIAL | Marius Șumudică a semnat cu Gazisehir Gaziantep! Românul începe o nouă aventură în Turcia, după ce a făcut „minuni” la Kayserispor

Marius Șumduciă (48 de ani) a fost anunțat oficial ca noul antrenor al lui Gazisehir Gaziantep. Clubul turc a anunțat că s-a ajuns la un acord între cele două părți și că, tot joi, va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Șumudică este, astfel, la a doua aventură din Turcia, după ce a antrenat-o pe Kayserispor. Românul a semnat pe doi ani cu noua lui echipă.

„Gazisehir Gaziantep a ajuns la un acord cu Marius Șumudică. Îi urăm lui Marius Șumudică bun venit la clubul nostru. Conferința de presă prin care acesta va fi prezentat va avea loc la ora 17:00”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al clubului.

Șumudică era liber de contract de la începutul lunii mai, când s-a despărțit de arabii de la Al Shabab. Dorit de FCSB, antrenorul a semnat în cele din urmă cu Gazisehir Gaziantep, pe doi ani, și a fost prezentat oficial. Antrenorul român vrea să ia cu el și doi fotbaliști din Liga 1: pe Alibec (Astra) și pe Junior Morais (FCSB). Gazisehir a terminat pe locul cinci sezonul trecut din a doua ligă turcă, dar a obținut promovarea după ce s-a impus în baraj.

De la plecarea din România, din 2017, Marius Șumudică a antrenat două echipe în străinătate. În Turcia, la Kayseri, unde a rezistat un an, și la Al Shabab, în zona Golfului, unde a rezistat tot 12 luni. Șumudică a câștigat titlul și Supercupa României cu Astra, în 2016, și i-a dus pe giurgiuveni în primăvara europeană din Europa League.

Publicat: 13 06. 2019, 16:44
Actualizat: 13 06. 2019, 16:45