Oficial | Lovitură dată de Barcelona. Catalanii vor încasa 30 de milioane de euro

Clubul FC Barcelona a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul cu sponsorul principal de pe tricouri, Qatar Airways, pe încă un sezon, condițiile contractuale rămânând neschimbate.

Astfel, oficialii companiei aeriene au câștigat lupta cu firma americană de comerț online Amazon. Conform contractului, Barcelona va încasa 30 de milioane de euro până în 2017. Qatar Airways este sponsorul principal de pe tricourile Barcelonei încă din sezonul 2013/2014. Jurnaliștii spanioli au anunțat, săptămâna trecută, că oficialii Barcelonei au cerut ca noul contract cu Qatar Airways să livreze în conturile clubului 65 de milioane de euro. În final, cele două părți au ajuns la un acord, iar suma a rămas aceeași.

Barcelona și-a prezentat încă de luna trecută echipamentul pentru viitorul sezon din campionatul Spaniei, dar pe pieptul tricourilor nu apărea niciun sponsor din pricina neînțelegerilor cu oficialii din Qatar.

„Qatar Airways ne-a ajutat să creștem în ultimii ani. Succesul de care a avut parte clubul nostru li se datorează, parțial, și lor. Este o plăcere să putem lucra împreună pentru încă un sezon și sperăm să continuăm pe aceeași linie. Să creștem, să progresăm împreună”, se arată în comunicatul de pe site-ul Barcelonei.

Barcelona a fost unul dintre cluburile ce au refuzat să poarte sponsori pe tricourile de joc, până în 2010, când au ajuns la un acord cu Qatar Foundation. În contractul dintre cele două parți era specificat că, odată cu terminarea înțelegerii, Barcelona urmează să fie sponsorizată de Qatar Airways.

Publicat: 19 07. 2016, 19:52
Actualizat: 19 07. 2016, 19:53