OFICIAL | FC Torino l-a transferat pe mijlocașul Adem Ljajic de la AS Roma

Gruparea FC Torino a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, transferul internaționalului sârb Adem Ljajic, în vârstă de 24 de ani, de la AS Roma, pentru suma de 7 milioane de euro.

Adem Ljajic a semnat un contract pe patru ani cu FC Torino, scadent în vara anului 2020, și va avea ocazia să lucreze din nou alături de Sinisa Mihajlovic, după ce a mai fost antrenat de acesta la Fiorentina și la naționala din Serbia.

„Sunt fericit pentru că voi lucra din nou cu Sinisa Mihajlovic, un antrenor de calitate, care a avut deja un rol foarte important în cariera mea. Întotdeauna a crezut în mine și m-a introdus pe teren meci de meci. De asemenea, vreau să îi mulțumesc președintelui Urbano Cairo pentru că a avut încredere în mine și m-a adus la Torino”, a spus Adem Ljajic, potrivit site-ului oficial al formației Torino.

Ljajic și-a început cariera la Partizan Belgrad, după care a ajuns în Serie A, mai întâi la AC Fiorentina, apoi la AS Roma. În sezonul trecut a fost împrumutat de formația de pe Olimpico la Internazionale Milano, unde a marcat 4 goluri în 29 de meciuri jucate în toate competițiile.

Adem Ljajic este cel de-al patrulea fotbalist transferat în această vară de FC Torino, după Arlind Ajeti și Lucas Boye, ambii liberi de contract, și Iago Falque, venit sub formă de împrumut de la AS Roma.

Mediafax

Publicat: 19 07. 2016, 11:49
Actualizat: 19 07. 2016, 11:50