OFICIAL** Demba Ba a semnat pe trei ani și jumătate cu Chelsea

Atacantul senegalez al formației Newcastle, Demba Ba, a semnat un contract pe trei sezoane și jumătate cu gruparea Chelsea, a anunțat, vineri, clubul londonez, citat de AFP.

Valoarea transferului nu a fost dezvăluită, dar se pare că echipa Chelsea a activat clauza de reziliere a senegalezului, de 8,6 milioane de euro.

Ba a venit la Newcastle în 2011, după ce a jucat la Mouscron în Belgia, la Hoffenheim în Germania și pentru scurt timp la West Ham.

El ocupă în prezent locul doi în clasamentul golgheterilor din Premier League, cu 13 goluri în acest sezon.

Mediafax

Sursa Foto: mirror.co.uk

Publicat: 04 01. 2013, 15:16
Actualizat: 04 01. 2013, 15:17