Oare e posibil așa ceva?** Ce spune Ronaldo despre șansele sale să ajungă la Barcelona

Starul portughez al echipei Real Madrid a devenit un simbol pentru „galactici”, iar prin declarațiille sale a reușit să devină cel mai hulit jucător de către fanii Barcelonei. Totuși, mutări șocante s-au mai văzut în fotbal, chiar între cele două grupări, iar Ronaldo a explicat care ar fi șansele ca el să ajungă în Catalunia.

„Nu voi închide niciodată poarta niciunui club. Dar dacă voi schimba vreodată, Barcelona va fi o poartă foarte, foarte îndepărtată. Vor fi alte porți mai ușor de deschis. Însă acum sunt foarte mulțumit. După cum am spus și în alte interviuri, dacă ar fi cazul să îmi reînnoiesc contractul cu Real Madrid pentru toată viața, o voi face”, a spus Ronaldo, onform cotidianului spaniol As.

Real Madrid este cel mai bogat club din lume, care are cea mai glorioasă istorie și care a câștigat cele mai multe trofee în Champions League. Acest lucru nu ne face decât să fim exigenți cu noi, iar presiunea este foarte mare. Jucătorilor din alte echipe nu le este frică să greșeasă. Un club ca Real Madrid nu-și permite să stea prea mult timp fără să câștige Liga Campionilor sau titlul în Primera. Sunt optimist că lucrurile se vor schimba în acest sezon”, a adăugat Ronaldo.

Publicat: 17 09. 2011, 13:39
Actualizat: 17 09. 2011, 13:43