Nu te pune cu soacra Messi! :)** Mama lui Lionel a alergat-o cu tigaia prin supermarket pe fosta iubită a fotbalistului

Macarena Lemos, un model în vârstă de 20 de ani, care a fost iubita lui Messi când avea doar 14 ani, susține că mama starului argentinian a alergat-o cu tigaia printr-un supermarket.

Macarena spune că a ieșit la cumpărături împreună cu mama și mătușa sa într-un centru comercial, când a realizat că doamna Messi o urmărește și îi face fotografii: „Mă urmărea și îmi făcea poze, m-am întors și am întrebat-o ce se întâmplă. A fost momentul în care a început să mă insulte. Ce căuta acolo, la departamentul de electronice, cu o tigaie în mână? Mă urmărea…”, spune tânăra.

Macarena Lemos susține însă că niciodată nu i-a dat motive mamei lui Lionel să aibă un asemenea comportament: „Nu am dezvăluit niciodată vreun amănunt din relația mea cu Messi. Ea m-a tratat ca pe un nimic, poate s-a gândit că am declarat ceva în vreo revistă, dar n-am făcut-o”, mai spune fosta iubită a lui Messi.

În ciuda incidentelor, tânăra nu-și poate lua gândul de la Messi: „Este o treabă neîncheiată pentru mine”

Sursa foto: news20.ro

Publicat: 25 10. 2011, 16:41
Actualizat: 25 10. 2011, 16:43