Nu mai e niciun secret! Lewandowski a recunoscut: semnează un pre-contract cu Bayern Munchen în iarnă

Nu mai este niciun secret. Robert Lewandowski a recunoscut public că va pleca de la Borussia Dortmund la finalul acestui sezon.

Atacantul polonez a admis că în pauza de iarnă va semna un precontract cu Bayern Munchen, iar din vară se va muta la gruparea bavareză. Echipa pregătită acum de Pep Guardiola a încercat să-l transfere pe vârful în vârstă de 25 de ani încă din această vară, dar Lewandowski a ales să rămână la Dortmund până la finalul contractului.

Lewandowski a ajuns la Borussia în 2010, perioadă în care a jucat în 146 de meciuri și a înscris 80 de goluri. Lewandowski a câștigat două campionate cu Borussia, o Cupă și o Supercupă a Germaniei, iar în sezonul 2012-2013 a obținut medaliile de argint în UEFA Champions League.

Publicat: 25 09. 2013, 13:35
Actualizat: 25 09. 2013, 13:36