Noul „Michael Owen”. Uluitor – El e puștiul teribil al fotbalului englez: a marcat de 128 de ori în doar 18 partide. Ce echipă legendară și-a asigurat transferul lui

  • Ben Trueman (foto jos) este văzut de toți drept viitorul mare star al fotbalului englez. În vârstă de numai 7 ani, puștiul are o „poftă” de gol ieșită din comun, reușind să înscrie în acest sezon 128 de goluri în doar 18 partide.

„Liverpool Echo” a publicat luni dimineață povestea unui tânăr jucător care abia a început școala, dar care arată, în ciuda vârstei, o maturitate extraordinară pe terenul de fotbal. În vârstă de 7 ani, Ben Trueman evoluează pentru Haydock FC Under 7, dar scouterii lui Liverpool sunt deja în discuții pentru cooptarea lui într-unul  din loturile de copii și juniori ale grupării de pe Merseyside (conform legislației engleze, acest lucru se poate face abia după ce fotbalistul împlinește 9 ani, dar „cormoranii” vor să se asigure încă de pe acum).

Cifrele lui Ben în acest sezon sunt cu adevărat impresionante, el reușind să marcheze de 128 de ori în 18 partide. Cu o medie de peste 7 goluri pe meci, Trueman este primul jucător de la Michael Owen care bifează, la categoria sa de vârstă, o asemenea performanță.

Vrea să joace în fiecare zi și întotdeauna dă 100% pe teren. Fotbalul e viața lui, îl iubește și nu își imaginează că ar putea face altceva în viață. Când îl văd cât de fericit e cu mingea la picior, nu pot să îi răpesc această plăcere„, a declarat pentru sursa citată Paul, tatăl puștiului minune.

Cu el pe teren, Haydock FC este lider detașat în prima ligă a Warrington Junior Football.

Publicat: 17 03. 2014, 20:54
Actualizat: 17 03. 2014, 20:55