Nici Chelsea, nici Inter, nici Porto! Mourinho a vorbit despre cea mai bună experiență a sa ca antrenor: „Am învățat foarte multe”

Jose Mourinho (56 de ani) este liber de contract de la finalul anului 2018, după ce s-a despărțit de Manchester United. Chiar dacă are în CV două Ligi ale Campionilor cu FC Porto și Inter Milano, „The Special One” spune că cea mai bună experiență din cariera sa de antrenor a fost la Real Madrid.

Mourinho spune că a avut multe de învățat după experiența de pe „Santiago Bernabeu”: „Real Madrid a fost cea mai bună experiență pentru mine deoarece acolo am învățat multe ca antrenor și ca om, iar lecțiile le-am luat cu mine în cariera și viața mea. Sunt cele mai frumoase amintiri din cariera mea, a fost fantastic”, a spus Mourinho, la TV „11”.

Un titlu de campion, o Cupă a Spaniei și o Supercupă sunt trofeele pe care Mourinho le-a adus în vitrina clubului din capitala Spaniei. Imediat după experiența la Real Madrid, Mourinho s-a întors la Chelsea, unde a stat mai bine de două sezoane.

  • Benfica, Leiria, FC Porto și Inter Milano sunt cluburile pe la care a mai trecut antrenorul de 56 de ani
  • 28 de trofee a cucerit Mourinho în calitate de antrenor principal cu toate echipele la care a activat.
Publicat: 13 09. 2019, 08:45
Actualizat: 13 09. 2019, 08:46