Neymar, la primul El Clasico! VIDEO de colecție – Ce își dorea starul Barcelonei în urmă cu 8 ani, când era încă junior

This browser does not support the video element.

El Clasico de astăzi este unul al debuturilor. Ambii tehnicieni – „Tata” Martin și Carlo Ancelotti – se află în fața primelor dueluri Barcelona – Real, situație identică și pentru două dintre cele mai mediatizate staruri din fotbalul mondial: Neymar, respectiv Bale.

Dacă galezul nu a reușit să devină încă o pieză de bază în angrenajul grupării blanco și, cel mai probabil, va fi aruncat în luptă abia în repriza secundă (nu este încă 100% pregătit din punct de vedere fizic), vedeta catalanilor se află la polul opus. După o perioadă în care s-a discutat despre faptul că ar suferi de anemie, fostul jucător al lui Santos a devenit senator de drept în formația de pe Camp Nou.

Visa să joace în El Clasico încă de mic

Adoptat imediat de fanii catalani, Neymar visa la astfel de confruntări încă din perioada junioratului. La 13 ani, când deja promitea să devină un mare fotbalist, starul brazilian declara că scopul său este să joace pentru Real Madrid sau Barcelona.

„Real Madrid sau Barcelona”, a fost răspunsul prompt al puștiului la întrebarea reporterului. La 8 ani distanță, fotbalistul sud-american își vede țelul atins, urmând a fi printre protagoniștii partidei care canalizează cele mai multe energii de pe Glob.

Formații probabile

Barcelona: 4-3-3

Valdes – Alves, Pique, Puyol, Adriano – Xavi, Busquets, Iniesta – Pedro, Messi, Neymar

Real Madrid: 4-2-3-1

Lopez – Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo – Khedira, Illarramendi – Di Maria, Isco, Ronaldo – Morata (Benzema)

Barcelona – Real Madrid este sâmbătă, ora 19:00, în format live-text pe www.prosport.ro

Sursa: globoesporte.globo.com
 

Publicat: 26 10. 2013, 11:43
Actualizat: 26 10. 2013, 11:44