Mutu și avocații săi, în ‘stand-by’

Avocatul atacantului Adrian Mutu, Nino D’Avirro, a declarat,
marți dimineață, pentru cotidianul La Nazione, că se așteaptă
decizia Procurorului Federal în cazul „sibutramina”, acesta urmând
să recomande sancțiunea pentru fotbalistul Fiorentinei, informează
site-ul fiorentina.it.

Suntem în așteptarea recomandării Procurorului Federal.
Odată cu recomandarea acestuia se va stabili ziua audienței, iar
apoi se va da sentința. În anumite cazuri se anunță sancțiunea pe
care a recomandat-o Procurorul Federal, dar momentan suntem în
așteptare
„, a spus D’Avirro.

Scandalul de dopaj în cazul lui Adrian Mutu, al doilea în
cariera românului, a izbucnit la 28 ianuarie, când Comitetul
Olimpic Italian (CONI) a anunțat că atacantul Fiorentinei a fost
depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping
efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul
Italiei. La numai 24 de ore, CONI a informat că este pozitiv și
rezultatul testului efectuat de Mutu după meciul Lazio –
Fiorentina, din Cupa Italiei, care a avut loc în 20 ianuarie.

Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, iar atacantul
român a renunțat să ceară analiza probelor B.

Mama lui Mutu a susținut că jucătorul a luat un medicament
pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar
pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conținut sibutramină.

Adrian Mutu, a fost audiat, la 3 martie, iar presa italiană a
precizat că verdictul în cazul său va fi dat la finalul lunii
aprilie.

Adrian Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv
la finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea
Londra. Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de
la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a
renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce
jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control
antidoping.

sursa: Mediafax

Publicat: 23 03. 2010, 11:33
Actualizat: 23 03. 2010, 11:34