Mutare surpriză pentru Wayne Rooney. Debutează pentru noua echipă pe 14 iulie, pe Audi Stadium. Salariul care-i asigură „bătrânețea”

Wayne Rooney, atacantul de 32 ani și 1,76 m, are în prezent un contract semnat cu Everton valabil până în 2019, însă acesta deja și-a rezolvat viitorul. După un an petrecut la formația engleză, acesta va pleca în Statele Unite pentru noi provocări.

DC United, echipa din Washington fondată în anul 1994, l-a convins pe Wayne Rooney, deși atacantul mai avea contract un sezon. Agentul englezului, Paul Stretford, a negociat un contract cu formația din Washington pe doi ani, grupare la care urmează să primească 12.5 milioane de lire sterline pe sezon. La Everton, fostul căpitan al Angliei avea un salariu de 115.000 de lire sterline pe săptămâna.

Rooney a fost în Statele Unite pentru a discuta cu oficialii clubului pe 23 mai și pentru a vedea noul stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri, Audi Field. A primit viza pentru a pleca în America și, cel mai probabil, până la sfârșitul săptămânii va pleca de pe continent pentru a se muta în Washington. Wayne Rooney va debuta pe 14 iulie, cu o zi înainte de finala Cupei Mondiale din Rusia 2018, în ziua în care noul stadion își va deschide porțile pentru prima dată pentru un meci între DC United și Vancouver Whitecaps.

Formația din Major League Soccer s-a fondat în anul 1994, însă primul meci jucat a avut loc abia în aprilie 1996. Wayne Rooney, fostul internațional englez, a jucat timp de 16 sezoane în Premier League. Și-a început cariera la echipele de tineret ale celor de la Everton între 2001 și 2003. După un sezon la echipa de seniori, acesta a fost transferat la Manchester United pe 31 august 2004 pentru suma de 37 de milioane de euro. Timp de 13 sezoane la „Diavolii roșii”, Rooney a avut 559 de apariții în toate competițiile, unde a marcat de 253 de ori. Cu formația din Manchester a reușit să câștige de cinci ori Premier League, o dată FA Cup, 5 Super Cupe ale Angliei, 4 Cupe ale Angliei, un trofeu Champions League și un trofeu Europa League.

Jucătorul care a adunat 119 apariții pentru naționala Angliei era în 2012 cotat de site-ul de specialitate www.transfermarkt.com la suma de 65 de milioane de euro. Cu trecerea anilor și cu transferul la Everton de anul trecut, acesta a ajuns să valoreze doar 10 milioane de euro.

Articol scris de Bogdan Voicu

 

Publicat: 26 06. 2018, 14:10
Actualizat: 26 06. 2018, 14:21