Mourinho se asigură că începe hegemonia Realului:** „Cruyff din Balcani”, dorit la Madrid! 57 de milioane puse în joc de ‘The Special One’

Sezonul s-a încheiat în Primera, Real a fost eliminată din UEFA Champions League, iar lui Mourinho nu i-a mai rămas decât să facă planuri pentru stagiunea viitoare.

„The Special One” nu pierde deloc timpul și se pare că a găsit câteva „implanturi” de valoare care i-ar putea aduce titlul și campionatul viitor. Potrivit celor de la Marca, tehnicianul portughez dorește să aducă pe Santiago Bernabeu doi fotbaliști din Premier League. Unul dintre ei se află în curtea fostei sale echipe, Chelsea, iar cealălalt este echipierul celor de la Tottenham.

Branislav Ivanovic, jucătorul celor de la Chelsea, l-a impresionat pe portughez în partidele din acest sezon din Liga Campionilor, mai ales în partidele cu FC Barcelona, echipă pe care Chelsea a eliminat-o în semifinale, anunță cei de la Marca. La 28 de ani, Ivanovic a acumulat destulă experiență pentru a juca la Real. Avantajul sârbului este faptul că poate juca atât pe postul de fundaș central, cât și pe cel de fundaș dreapta. Odată cu plecarea lui Carvalho, rămâne un post liber în apărarea madrilenilor.

Luka Modric, supranumit de spanioli „Cruyff din Balcani”, este văzut de Mourinho drept cel mai potrivit jucător pentru a-i lua locul lui Kaka în linia mediană a madrilenilor. De Modric s-au mai interesat și Chelsea sau Manchester United, dar Tottenham a cerut prețuri prohibitive pentru mijlocașul său.

Carvalho, dorit de Wolfsburg și Werder Bremen

Mourinho vrea să-l aducă pe Ivanovic în locul lui Carvalho care la cei 34 de ani nu mai corespunde rigorilor de la Real Madrid. Stopperul portughez nu duce însă lipsă de oferte, Werder Bremen și Wolfsburg dorindu-l din sezonul următor.

18 milioane de euro costă Branislav Ivanovic

39 milioane de euro costă Luka Modric

Ambilor jucători le expiră contractele cu echipele la care activează în 2016.

Publicat: 19 05. 2012, 11:40
Actualizat: 19 05. 2012, 11:41