Mourinho: „Ibra rămâne la Inter!”

Toată presa din Italia și Spania speculează pe seama transferului lui Zlatan Ibrahimovic de la Inter la Barcelona. Ziarele vorbesc despre întâlniri ale conducătorilor, se vehiculează sume astronomice iar declarațiile lui Ibra par să alimenteze aceste zvonuri.

În ciuda faptului că există cu siguranță un interes evident pentru vârful suedez, tehnicianul portughez Jose Mourinho, nu crede în această variantă.

"Știu cum stau lucrurile pe piața transferurilor în această perioadă. Impresarii lucrează din greu, încearcă să rezolve lucruri imposibile sau să facă lumea să înțeleagă că neverosimilul poate deveni realitate. Cu toate acestea, nu tot ce spun agenții jucătorilor și ce scrie presa este adevărat", a declarat Mourinho, conform site-ului inter.it

Antrenorul lui Inter este convins că suedezul nu va pleca de pe Giuseppe Meazza și se declară mulțumit de ultimele achiziții Milito și Motta. În același timp, `The Special One` este impresionat de transferurile reușite de Real: "Eu continuu să cred că Zlatan va rămâne la Inter. Este convingerea mea, deși nu am vorbit cu nimeni de la club. Mai cred că echipa va fi și mai puternică după ce au venit Milito și Motta, care sunt doi jucători ce pot realiza lucruri importante. Real? A dat două lovituri fantastice pe piața trasferurilor prin achiziționarea lui Ronaldo și Kaka".

"Nu am de gând să rămân ca Maldini la un singur club. Mie mi-e foame de trofee, mai ales de Liga Campionilor și de Balonul de Aur"

"Barcelona joacă fotbalul cel mai frumos, cel mai spectaculos și oricine ar fi fericit să poată ajunge la o astfel de echipă"

Zlatan Ibrahimovic, Inter Milano

Publicat: 12 06. 2009, 13:47
Actualizat: 12 06. 2009, 13:48