Moralul lui Arsenal este la pământ!** Wenger știe soluția, dar momentan nu o poate aplica

Moralul jucătorilor lui Arsenal a avut mult de suferit în ultima
vreme, după ce „tunarii” au fost eliminați din Carling Cup, Liga
Campionilor și Cupa FA. Arsene Wenger e de părere că situația
actuală de la echipă este asemănătoare cu aceea din 2004, ultimul
an când londonezii au câștigat Premier League.

„În acel an, echipa era în genunchi după ce am fost
eliminați de Chelsea din Liga Campionilor, iar în următorul meci
ne-a învins Liverpool, acasă. La pauza dintre reprize, jucătorii
aveau nevoie mai mereu de un discurs puternic care să-i trezească,
să-i motiveze, iar Thierry Henry era omul care se ridica și se
impunea. Acum ne aflăm în aceeași situație, singura diferență fiind
că, momentan, nu avem niciun jucător cu personalitatea lui Henry
și asta ne afectează moralul”
, a declarat antrenorul lui
Arsenal Londra.

Publicat: 19 03. 2011, 13:03
Actualizat: 19 03. 2011, 13:31