Misiune imposibilă? Barcelona încă visează la al cincilea trofeu din 2015: Supercupa Spaniei. Singura problemă? A pierdut turul cu 4-0!

„Misiune imposibilă” e termenul pe care presa catalană l-a folosit pentru a sublinia dificultatea „misiunii” Barcelonei în returul cu Bilbao, din Supercupa Spaniei. În primul meci, bascii au câștigat cu 4-0

Barcelona nu a remontat niciodată un 0-4, după ce a pierdut turul unei duble manșe cu acest scor. „Dar vestiarul crede că remontada e posibilă”, notează Mundo Deportivo, unul dintre ziarele de casă ale Barcelonei. E modul catalanilor de a se îmbărbăta, după unul dintre cele mai dure eșecuri din ultimii 15 ani, un 0-4 pe San Mames de care nici măcar jucătorii lui Bilbao nu s-au bucurat așa cum ar fi trebuit. „N-am mai câștigat Supercupa din 1984. Și acum am obținut o victorie importantă, dar ne gândim doar la retur”, a parat Ernesto Valverde, antrenorul bascilor.

Pentru Barca, însă, visul sextetului rămâne intact. „Știm că e greu, dar nu avem ce face, vom juca de la început ofensiv și vom face totul pentru a înscrie”, a spus Luis Enrique, tehnicianul Barcei. Dar și el știe că Barca are o misiune imposibilă, așa cum a numit-o Mundo Deportivo, parafrazând seria cu Tom Cruise, care tocmai a lansat un nou film în această vară. Interesant e, însă, că la ultima Cupă a Spaniei câștigată de basci, „victima” din finală a fost chiar Barca, scor 1-0.

Barcelona – Bilbao (ora 23:00, Digi Sport 1)

Barcelona: Bravo – Dani Alves, Pique, Mascherano, Mathieu – Rakitic, Busquets, Iniesta – Messi, Suarez, Pedro

Bilbao: Iraizoz – de Marcos, Etxeita, Laporte, Balenziaga – Elustondo, Benat – Susaeta, Eraso, Sabin Merino – Aduriz

 

Publicat: 17 08. 2015, 19:35
Actualizat: 17 08. 2015, 23:01