Milan, echipa cu ce mai multi spectatori

Un studiu comandat de Liga Profesionistă arată că, după ani de declin, Milan a revenit în fruntea echipelor cele mai urmărite din Peninsulă. Astfel, pe San Siro se "îngrămădesc", în medie, 60.067 de fani per partidă, urmați de rivalii de la Inter, 51.637 de tifosi venind să-i vadă pe Chivu&comp.

Evident, este vorba de aceeași arenă lombardă, cu diferența că suporterii lui Internazionale au botezat-o Giuseppe Meazza. Pe următoarele două locuri, echipele din Capitală, adică Roma, cu 41.225 de privitori încheind podiumul, urmată de Lazio, cu un total de 36.407 de inși în fiecare etapă.

Surprinde negativ Napoli, doar 38.658 de napoletani venind să vadă formația lui Maradona care, pe vremea Butoiașului atomic, era urmărita de 80.000 de fanatici meci de meci. Jenantă, deja, poziția Bătrânei Doamne, cu 22.251 cetățeni, iar clasamentul este încheiat de Siena, cu 10.630 de fani.

Oricum, media generală este de 24.895, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când fuseseră înregistrate 24.470 intrări pe arenele din Peninsulă. Oricum, departe de media anilor ’80, când media era de 35.000 de fani per meci, cea mai ridicată din Europa acelor ani.

PS. Napoli a avut terenul suspendat trei partide, iar la alte două meciuri nu a fost deschisă decât tribuna I. Nu știm, însă, dacă oamenii care au făcut studiul au ținut cont, atunci când au introdus datele în calculatoare, de aceste amănunte, dar adevărul este că ni se pare prea mică media de fani ai lui Napoli. Pai, atunci când jucau în Serie B media era mai ridicată!

articol de Octavian METONI

Publicat: 22 01. 2009, 15:28
Actualizat: 22 01. 2009, 15:52