Messi s-a decis! Anunț important legat de viitorul starului Barçei la naționala Argentinei

Leo Messi (31 de ani) a luat decizia finală în ceea ce privește naționala Argentinei. Cel mai important fotbalist al „Pumelor” a decis să revină la naționala „Albiceleste” înaintea Copei America și va participa la două meciuri de pregătire în vederea competiției care se va desfășura în vară, în Brazilia. Alături de Messi, un alt star de la naționala Argentinei a decis să revină.

Vedeta Barcelonei a deci să răspundă pozitiv următoarelor convocări la naționala Argentinei. Messi va fi în lotul lui Lionel Scaloni la meciurile amicale cu Venezuela și Maroc. Scali a preluat frâiele la naționala Argentinei după ce Jorge Sampaoli a fost demis, la capătul unui Campionat Mondial ratat, în Rusia, competiție pe care sud-amercanii au părăsit-o imediat după grupe, fiind eliminați de Franța.

„Nu vreau să se creadă că Messi este salvatorul nostru!”, a spus Scaloni, înaintea meciurilor de pregătire la care va lua parte și căpitanul de drept al naționalei „Albiceleste”. Alături de Messi, la naționala Argentinei va reveni și Angel Di Maria, de la PSG, care și-a luat și el pauză de la partidele echipei naționale la sfârșitul Mondialului.

Messi a jucat ultima dată pentru naționala Argentinei la Mondial, partida pierdută contra Franței, 4-3. De atunci, „Pumele” au mai jucat cu Guatemala (3-0), Columbia (0-0), Iraq (4-0), Brazilia (0-1) și de două ori cu Mexic (2-0 și 2-0).

 

Publicat: 30 01. 2019, 16:59
Actualizat: 30 01. 2019, 17:00