Messi, lovit de „blestemul lui Telmo Zarra”? Argentinianul, fără gol de trei etape. Cu Almeria, a lovit de două ori bara

Lionel Messi are un ghinion incredibil în La Liga, acolo unde nu a marcat de trei etape. Argentinianul este la o singură reușită de egalarea recordului lui Telmo Zarra, iar presa catalană vorbește deja de un adevărat blestem.

18 octombrie, 2014. În meciul cu Eibar, de pe Camp Nou, Messi marca golul cu numărul 250 în La Liga și se părea că recordul all-time, al lui Telmo Zarra, de 251 de reușite, este pe punctul să cadă. Toți au așteptat cu sufletul la gură următoarea reușită a starului argentinian, dar aceasta întârzie să apară. Dacă împotriva lui Real Madrid, era de așteptat ca Messi să nu aibă prea multe oportunități de a marca, în partidele cu Celta și Almeria toți ar fi pariat că borna setată de Zarra acum mai bine de jumătate de deceniu va deveni amintire.

  • Telmo Zarra, fotbalist la Athletic Bilbao între anii 1940-1955, a reușit 251 de goluri în 277 de meciuri

Cu Almeria, aseară, Barcelona avea de îndeplinit, pe hârtie, o simplă formalitate. Dar partida a devenit una complicată, catalanii reușind în cele din urmă să se impună cu 2-1, grație golurilor lui Neymar și Jordi Alba. Dar toți l-au așteptat pe Messi să iasă la rampă. Iar sud-americanul din atacul lui Luis Enrique nu a stat prea mult pe gânduri, dar a fost urmărit de un mare ghinion: a lovit de două ori bara. Când a reușit să cadreze balonul în așa mod încât „natura” să nu îi mai joace o nouă festă, portarul Ruben a fost de neînvins, reușind două parade de excepție în fața lui Messi. Asta în condițiile în care Almeria era una dintre „clientele” preferate ale lui Lionel, care marcase șase goluri în ultimele cinci partide.

Chiar dacă este clar pentru toți că, în cele din urmă, recordul va fi doborât, destui discută deja de un adevărat „blestem”. Messi va avea ocazia să demonteze această ipoteză cu Sevilla, pe teren propriu, după pauza competițională generată de meciurile naționalelor în preliminariile Euro 2016.

Altfel, Messi nu e la fel de urmărit de neșansă în Liga Campionilor, acolo unde a ajuns la golul cu numărul 71  și mai are nevoie de o singură reușită pentru a-l depăși pe starul Realului, Raul Gonzalez. Cristiano Ronaldo, următorul pretendent la doborârea recordului, a marcat până acum 70 de goluri.

Publicat: 10 11. 2014, 08:43
Actualizat: 10 11. 2014, 08:44