Messi: „Jocul nostru este mai vertical de la venirea lui Luis Enrique”

Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FIFA, că jocul formației sale a devenit mai vertical după numirea lui Luis Enrique în funcția de antrenor, informează L’Equipe.

„Jocul nostru s-a schimbat puțin, a devenit mai vertical. Bineînțeles, nu ne-am pierdut ideologia de a conserva mingea. Posesia este marca acestui club, este prioritatea noastră. Dar acum am introdus ideea de a ajunge din câteva atingeri în fața porții adverse. Înainte ajungeam la finalizare după o construcție elaborată”, a spus Messi.

Luis Enrique, în vârstă de 45 de ani, a fost numit în funcția de antrenor principal la FC Barcelona în 19 mai 2014, iar în primul sezon la conducerea catalanilor a câștigat campionatul, Cupa Spaniei, Liga Campionilor și Supercupa Europei.

Mediafax

Publicat: 15 12. 2015, 12:32
Actualizat: 15 12. 2015, 12:33