„Messi** e PlayStation!”

Zlatan Ibrahimovic, cel mai scump jucător din istoria Barcelonei, nu își ascunde admirația pentru colegul Leo Messi, pe care îl compară cu un Playstation.

La doar câteva zile de la realizarea transferului lui „Ibra” de la Inter la Barcelona, ziarele catalane au vrut deja să știe care sunt primele impresii ale suedezului despre orașul lui Gaudi, despre antrenorul Pep Guardiola și despre noii săi coechipieri. “Totul este OK, sunt convins că voi fi și eu în fotografia de grup cu trofeul Ligii Campionilor, pe care îl vom câștiga cu siguranță la anul. Despre colegi, toți sunt fotbaliști unul și unul, dar acest Leo Messi este un fotbalist al cărui joc este atât de perfect încât ai impresia că totul se întâmplă pe un Playstation. Ba nu, mai mult decât atât! Messi este un Playstation în sine!”, și-a prezentat impresiile fostul coechipier al lui Cristi Chivu.

Banii confirmă: Messi, peste Ibra

Președintele catalan Joan Laporta a intuit corect că venirea sudezului ar aduce probleme în cadrul lotului, drept pentru care i-a mărit salariul argentinianului de la 8 la 9,5 milioane de euro. Mai precis, cu o jumătate de milion mai mult decât primește Ibrahimovic. Mai mult decât atât, clauza de reziliere a lui Messi a fost dublată de la 150 la 300 de milioane, în timp ce suma pentru care poate fi reziliat contractul lui „Ibra” este de 250 de milioane.

66 de milioane de euro a costat-o pe Barcelona transferul lui Ibrahimovic

Publicat: 04 08. 2009, 10:19
Actualizat: 04 08. 2009, 10:22