Memphis Depay, înapoi în Premier League? Două nume importante din campionatul Angliei sunt interesate de atacantul olandez

După ce a declarat că vrea să se transfere la un club din primele cinci pe plan european, atacantul celor de la Lyon, Memphis Depay (24 de ani) a fost asaltat deja cu oferte de la granzii din Premier League.

Goal.com scrie că Manchester City și Chelsea sunt interesate de serviciile atacantului olandez, care a evoluat în trecut și la rivala Manchester United. Acesta nu s-a impus la formația de pe Old Trafford, fiind transferat de Lyon pentru 16 milioane de euro.

33 de goluri și 37 de pase decisive în 97 de partide sunt cifrele lui Memphis Depay în tricoul celor de la Lyon, formație pentru care evoluează din sezonul 2016-2017. Actualul contract al internaționalului olandez cu gruparea franceză este valabil până în vara anului 2021.

„Lyon este un club mare, dar nu unul dintre primele 5 din Europa. Vreau să merg la un club ca Real Madrid, Barcelona, Chelsea, Manchester City, PSG și Bayern Munchen”, a spus Memphis.

Două sezoane a evoluat Memphis Depay pentru Manchester United, alături de care a cucerit o Cupă a Ligii Angliei, o FA cup și un trofeu Europa League.

Publicat: 03 02. 2019, 16:02
Actualizat: 03 02. 2019, 16:03